E greu să ai 15 ani

Vara asta, fii-mea cea mare a împlinit 15 ani. Mă uit la ea și la alți prieteni ai ei, copii – că tot copii îmi vine să le spun – de această vârstă. Sunt cumva… prinși între două vârste, între două lumi.

Îi recunoști pe adolescenții de 15 ani după fețele lor, după ochii obosiți și zâmbetele abia schițate. La 15 ani, adolescenții noștri stau seara treji seara până târziu și se trezesc prea devreme dimineața. În timpul școlii, sunt supra-încărcați de teme, iar în vacanță vociferează dacă îi pui să facă ceva prin casă.

Trăiesc în lumea lor, în care toți poartă pe umeri un rucsac greu, își țin lucrurile împrăștiate peste tot, camerele lor sunt într-o dezordine paralizantă, din care răzbat ici și colo, de pe sub pat sau birou, adieri de șosete puturoase. Se vaită și se ciondănesc cu frații – în special cu cei mai mici ca ei; îți țin piept și-ți răspund obraznic, sunt morocănoși și ironici. Sunt deopotrivă sarcastici, dar și buni la inimă; revoltători, dar și curajoși.

Dar, de fapt, mai presus de toate, adolescenții noștri de 15 ani se află pe o șosea în serpentine către vârsta adultă și se simt adesea copleșiți, suprasolicitați și obosiți. Și în zilele foarte proaste, pur și simplu par că nu pot să ducă mai mult de-atât.

E greu să ai 15 ani.

La 15 ani, se aruncă cu capul înainte în adolescență, și speră că-i așteaptă ceva măreț și frumos în față. Dar odată cu vârsta, apar și responsabilitățile, oamenii au așteptări de la ei. Da, toate vârstele sunt frumoase, și toate vin cu ceva nou. Dar cred că acum, la 15 ani, este cel mai greu pentru că încep să simtă presiunea începutului de viață adultă.

La 15 ani corpurile lor sunt încă în schimbare și hormonii își fac de cap. Capcana comparațiilor apare permanent. Sunt cuprinși de nesiguranță, gelozie, invidie, se întreabă dacă vor fi vreodată așa de frumoși precum cutare sau cutărică, așa de populari, de atletici, de isteți ca aceia.

E greu să ai 15 ani.

Vârsta de 15 ani poate să vină cu izolare și singurătate, cu o nevoie disperată de conectare și afirmare. Pot să se închidă în camera lor doar cu telefonul, și să caute cu disperare validarea în like-uri, follow-uri și comentarii. Tot acum pot să apară primele emoții ale iubirii, primii fluturași în stomac, dar și primele suferințe, când o relație se termină prost.

La 15 ani, o nouă lume li se deschide în față, plină de neprevăzut. Noi idei, noi perspective și credințe. Poate fi înfricoșător, poate să apară anxietatea, sunt lucruri grele de învățat, lecții pe propria piele poate. Adolescenții experimentează, explorează, pe măsură ce mica lor lume își extinde tot mai mult granițele spre teritorii necunoscute până acum. În jurul lor vor apărea ocazii de a încerca droguri, alcool, sex, și vor trebui să facă față presiunii de a se integra între cei ca ei, făcând ca ei. Devine din ce în ce mai dificil să facă alegeri corecte. Iar asta îi face uneori să fie nesiguri, inconsecvenți, să facă greșeli, uneori cu consecințe grave, și să învețe astfel lecții dure.

E greu să ai 15 ani. 

La 15 ani, adolescenții noștri vor independență, dar încă au nevoie de ajutor. Vor cu disperare să fie lăsați în pace, de capul lor, să meargă unde vor, iar uneori chiar fac totul ca să reușească – inclusiv să mintă în legătură cu locul unde merg sau persoanele cu care au treabă. 

Dar de fapt, la această vârstă, copiii noștri se luptă să învețe cum să crească. De multe ori, se prefac că știu ce fac, dar cel mai adesea n-au nici cea mai vagă idee. În sinea lor se duce o luptă continuă, în această tranziție de la copilărie la vârsta adultă. În secret, au încă nevoile unor copii, dar nu vor să recunoască. Vor să se detașeze, să devină independenți, așa că de multe ori pot adopta un comportament rebel, de rezistență.

E greu să ai 15 ani.

La 15 ani, adolescenții își dezvoltă personalitatea unică, își cizelează aspectul fizic, imaginea cu care vor să apară în lume, printre cei de-o seamă cu ei. Își descoperă punctele forte, pasiunile și vocea. Încearcă lucruri noi și își construiesc noi vise. Totul este emoționant și dramatic, atât pentru ei, cât și pentru noi.

Dar este și amuzant și plin de inspirație și încurajator. Vârsta de 15 ani formează caractere,  punând în același timp bazele pentru anii (vieții de adult) ce vin. Este trezirea auto-valorizării și deprinderea de noi abilități. Este încercarea și eșecul, și găsirea energiei și forței de a o lua de la capăt.

15 ani este vârsta când „puii” își pregătesc zborul. Se apropie decolarea din cuib. Cu toată viteza înainte, spre o destinație necunoscută încă.

Dar acum este momentul când ei, acești „pui” ai noștri, învață să zboare.

Reflecțiile privind vârsta fiicei mele cea mare mi-au fost inspirate de un articol de pe Parenting Teens and Tweens. Am preferat să nu abordez și actualitatea, anxietatea dublă pe care a adus-o perioada pregătirii acasă, în izolarea pandemică, pentru Examenul de Evaluare Națională. M-am concentrat, ca și autoarea articolului în limba engleză, din care am tradus și adaptat aici câteva fragmente, pe vârsta „standard” de 15 ani. Am omis, de exemplu, problema condusul mașinii la 15 ani, care la noi nu se aplică.