Alain de Botton, “The Course of Love” (6 august 2016)

Pe copertă găsim scris: “The Course of Love. A novel”. În realitate cartea este un veritabil studiu. Un studiu al naturii umane, al oamenilor, al vieţii şi dragostei.

Însă, într-adevăr, cartea urmăreşte destinul unui cuplu, ales aleatoriu, dacă mă-ntrebaţi pe mine. Ei sunt Rabih şi Kirstin, din Edinburgh, dar pot la fel de bine să fie Anca şi Cosmin din Bucureşti, sau Cristina şi Radu, sau Dana şi Şerban… sau orice cuplu pe care îl cunoaşteţi voi. Poate chiar cuplul din care faceţi parte voi înşivă. Da, da, nu vă uitaţi aşa miraţi! Alain de Botton nu vă cunoaşte, dar dovedeşte pe parcursul cărţii o fină cunoaştere a speciei umane, din care facem cu toţii parte.

Iar ceea ce face această lucrare, totuşi, un studiu, iar nu roman, sau şi una şi alta, deopotrivă, este faptul că autorul împleteşte în cursul poveştii respectivului cuplu, tot felul de consideraţii teoretice. Personajele şi viaţa lor sunt doar pretextul expunerii pedante de idei, concepte teoretice. Şi invers, teoria dă naştere poveştii din viaţa reală. Nu ştiu care precede pe care. Sau poate merg deodată 

„The Course of Love” se desfăşoară, ca o lucrare, ca un studiu ştiinţific, pe câteva capitole clare – care mi-au amintit foarte clar de felul în care mi-am structuram eu însămi cele câteva lucrări de sfârşit de facultate şi masterate pe care le-am documentat şi scris.

Partea 1: Romanticism – prin aceasta, Alain de Botton înţelegând acel ceva care ajută la desfăşurarea iubirii. Capitolele incluse aici se numesc: Infatuations, The Sacred Start, In Love, Sex and Love, The Proposal. Da, Romanticism se încheie cu cererea în căsătorie, aţi putea spune. Însă lucrurile sunt mult mai complexe de-atât.

Partea a doua: Ever After: Silly Things, Sulks, Sex and Censorship, Transference, Universal Blame, Teaching and Learning. Dacă le recunoaşteţi, înseamnă că vă aflaţi pe-aici, prin acei ani de după căsătorie, dar înainte de apariţia copiilor, acei ani de cunoaştere reciprocă, de testări, tatonări şi introspecţii. Căci, da, urmează:

Partea a treia: Children. Această parte se poate constitui cu succes într-o cărţulie de Parenting. Nu conţine percepte moralizatoare, ci doar… oglinzi: vedem cu claritate lucrurile din jurul nostru, ca părinţi, reflectate într-o poveste şi teoria ce o însoţeşte. Capitolele Love Lessons, Sweetness, The Limits of Love, Sex and Parenthood, The Prestige of Laudry m-au purtat cu gândul prin etapele pe care le-am parcurs şi eu, la rândul meu, după naşterea copiilor mei – dar fără să ştiu să teoretizez lucrurile.

Partea a patra: piatra de încercare a căsniciei: Adultery, vine cu Love Rat, Pro, Contra, Irreconciliable Desires, Secrets. Poate că nu toţi trecem prin etapa asta, sau poate la unii se repetă de mai multe ori, poate nu luăm lucrurile în felul ăsta, sau poate căsnicia ajunge să ia sfârşit din cauza adulterului. Autorul menţionează variantele posibile, dar alege să-şi ducă personajele pe drumul rămânerii împreună. Şi aşa ajungem la ultima parte:

Partea a cincea: Beyond Romanticism. Aţi putea crede că dincolo de iubire nu mai e nimic? Dimpotrivă! Dincolo de ceea ce s-a înţeles iniţial prin iubire, dincolo de ceea ce i-a unit la început, personajele trec acum prin psihoterapie de cuplu – capitolul Attachment Theory, cuplul se maturizează – capitolul Maturity, acceptarea, în sfârşit, a faptului că nu există perfecţiune pe lume, şi e bine că se întâmplă aşa – capitolul Ready for Marriage. Iar cartea – şi viaţa noastră – se termină cu The Future. Care poate fi aşa cum l-a imaginat autorul (şi asta n-am să vă povestesc, trebuie să descoperiţi singuri), sau ca una din celelalte variante despre care doar pomeneşte.

Dacă mi-a prins bine să citesc cartea? Enorm de bine!

Cine mi-a recomandat-o? O prietenă, membră a unui cuplu pe care l-am recunoscut ca asemănător cu cel prezentat aici.

Dacă există cartea în limba română, pentru doritori? Habar n-am. Dar am de gând să aflu şi dacă nu este, să remediez asta! Pentru că după ce am audiat conferinţele lui Gaspar Gyorgy şi Otilia Mantelers, după ce am fost la doi paşi de Esther Perel pe perioada unei lungi zile de introspecţie, după mindfulness, şi la peste 40 de ani, încep să înţeleg şi eu cum stă treaba!  Cred…