Profesorul și menajera

Ce-are matematica cu literatura?

V-am mai povestit cum am găsit eu cartea “Micul prinţ” pe jos, pe stradă, şi am ştiut că cineva a lăsat-o acolo special pentru mine? De felul meu nu sunt (foarte) superstiţioasă, dar am câteva “issue”-uri, mai ales atunci când vine vorba de cărţi.

Ei, în acelaşi fel, într-o zi eram în Cora, la secţiunea de cărţi. Da, ştiu, cărţile se cumpără din librării. Dar să vă vând un pont: supermarket-urile au uneori promoţii la cărţi care vă pot permite să cumpăraţi mai multe decât de la librărie. Şi nu cred că e vreo ilegalitate aici, în fond, cumpărăm cartea, nu o download-ăm de pe net (asta ar fi o ilegalitate).

Şi pe masa de citit de acolo era o carte, lăsată de cineva. Era cartea despre care vă povestesc acum: “Profesorul şi menajera”, de Yoko Ogawa (pentru că, da, am cumpărat-o şi citit-o repede). Apărută la Editura Humanitas, colecţia Raftul Denisei.

Nu ştiu prea multe despre literatura japoneză, dar această autoare mi-a mers la suflet. Iar traducerea din limba japoneză semnată de Anca Focşeneanu este impecabilă. Ba chiar, personal, ca una care ştie ce înseamnă munca unei traduceri, înclin să cred că o parte din cursivitatea textului şi savoarea scriiturii se datorează priceperii traducătoarei.

Firul epic al poveştii este unul la fel de simplu şi necomplicat: o femeie care-şi creşte singură copilul în vârstă de 10 ani, ajunge să lucreze ca menajeră la un Profesor de matematică genial. Însă omul a suferit un accident, în urma căruia şi-a pierdut memoria de scurtă durată. Mai precis, amintirile lui vechi sunt încă acolo, neatinse de nimic, neştirbite de trecerea timpului. El trăieşte încă cu iluzia campionatului de baseball în care joacă preferatul lui, Enatsu. Dar timpul prezent durează pentru el… doar 80 de minute. La fiecare 80 de minute „hard”-ul lui dă restart, CTRL-ALT-DEL, şterge tot şi o ia de la capăt cu întrebările „Cine eşti tu?” ,„Şi câţi ani ai?”, „Şi ce greutate ai avut la naştere?”

Marea lui iubire rămâne matematica. Iar dacă vreodată v-aţi îndoit că ar putea să placă cuiva această materie, felul în care scriitoarea prezintă poezia matematicii te face să iei pur şi simplu caietul de matematică al propriului copil şi să te delectezi un pic cu cifre!

Numere prime, numere perfecte, numere prietene, numere triunghiulare, divizori, radicali… sumele lui Gauss… probleme şi demonstraţii… toate aceste metafore ale matematicii!

Cartea este un elogiu adus matematicii, ca ceva natural şi frumos. Un roman minunat, fără doar şi poate! Un roman… ca o ecuaţie, cu o singură necunoscută: când o veţi citi şi voi?