Totul a început cu Middlesex, magistralul roman al autorului american de origine greacă Jeffrey Eugenides. Despre care nu știu dacă am scris ceva la vremea aceea – l-am citit pe la începutul pandemiei, 2020-2021, dar mi-a plăcut și e pe lista de recitit la un moment dat în viață. Am continuat acum cu această carte de povestiri scurte ale lui. Scurte și ciudate, aș adăuga eu. Dar atât de fain scrise!
În prima povestire, numită Văicărețele, două prietene trecute de mult de prima tinerețe, rememorează întâmplări din viață – o viață de om, mai precis chiar două! Totul se petrece ca o conjectură, pe marginea unei anumite cărți, Două bătrâne. Căci asta avem în fața ochilor, două bătrâne, în fața morții. Cartea aceasta pomenită în povestire chiar există, autoarea ei, Velma Willis, chiar a scris-o, și aș fi tare curioasă s-o citesc! Se pare că e vorba despre o veche legendă athabascană pe care autoarea o auzise în copilărie, o legendă transmisă „de la mame la fiice”, și care spune povestea a două femei pe care tribul lor le părăsește într-o perioadă de foamete, dar ele nu mor, ci supraviețuiesc în tundra din Alaska – la fel ca cele două bătrâne din povestirea lui Eugenides.
Cea de-a doua povestire, Par avion, ne poartă în Bangkok, unde Mitchell are o problemă de sănătate (dizenterie, parcă) din cauza apei, refuză tratamentul, cumva, miraculos, se vindecă… și urmează un sfârșit neașteptat. Sau poate că nu, căci toate, sau aproape toate povestirile din volum am senzația că se termină cumva… lăsând loc de interpretări, lăsând loc să ne imaginăm ce sfârșit vrem.
Aura este povestea unei femei, Tomasina, căreia i-a trecut binișor timpul – și l-a consumat singură, cum mărturisește, în petreceri și zaiafeturi, iar acum, când ar vrea să facă un copil, îl plănuiește după o rețetă antică mistică, dă o petrecere în cinstea lui, și își administrează lichidul seminal care să i-l aducă. Povestirea înseamnă toată aiureala de petrecere, cu semnificația ei, dar și amintirile unuia dintre foștii parteneri ai Tomasinei, care… veți vedea în ultima pagină a povestirii deznodământul oarecum neașteptat.
Muzică timpurie – o povestire despre un cântăreț la clavicord. Ocazie pentru mine să învăț ce este clavicordul și ce înseamnă el în istoria muzicii și/sau a instrumentelor muzicale. Dar este doar pretextul pentru povestea unui cuplu de muzicieni asaltați de… viață, cu problemele ei financiare, cu lecțiile lui de muzică, cu afacerea soției…
Multiproprietate se numește povestirea în care găsim un cuplu tipic american de la mijlocul secolului trecut, cred, cu „afacerile” tatălui, cu resemnarea mamei, cu realismul fiului ajuns adult.
Uneori, citind, aveam impresia că marele experiment a fost chiar scrierea acestei cărți de povestiri, că autorul a căutat „să-și facă mâna” scriindu-le: ia să văd, dacă pun ideea asta după cealaltă, și dialogul ăsta aici, cum arată? Arată bine, dar cumva, parc-aș adăuga: și atât! Însă alte povestiri sunt atât de… neașteptate, de proaspete, încât n-ai cum să nu-ți placă! De exemplu, Găsește vinovatul, povestirea în care doi tineri se căsătoresc pentru ea ea să primească viză de America, dar apoi se îndrăgostesc pe bune, au copii, au o viață de familie… Totul până când ea muncește prea mult și prea departe de casă, iar el… o înșală acasă. De altfel, tema asta a bărbatului matur, chiar trecut de prima tinerețe, aș zice ajuns la vârsta crizei de mijloc, pare că-l obsedează pe Eugenides în acest volum. Apare de mai multe ori, conjugată cu tema „Lolitei”, a fetei cu care acest bărbat își înșală – sau, odată, în povestirea Prima sesizare, doar încearcă să-și înșele soția. Această din urmă povestire amintită – și, de altfel, cea care încheie volumul, prezintă un caz foarte interesant, al unei eleve de liceu care încearcă să se sustragă unei căsătorii aranjate de părinții ei, conform tradiției culturii căreia îi aparține.
Tema hermafrodiților din Middlesex apare și aici, în povestirea Vulva oraculară, unde avem din nou dovada documentării cu acribie făcute de autor. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, totul se bazează pe știință.
Preferata mea este povestirea care dă numele volumului, Marele experiment, din care am aflat că acest „experiment” este chiar… America, Statele Unite. Un lung expozeu al vieții și muncii la o editură, al contabilității pe stil american, al felului în care poți păcăli – sau nu, din nou, finalul este în coadă de pește – statul cu taxele și așa mai departe.
Toate povestirile sunt despre un fel de criză a maturității. Mai precis, un bărbat – în majoritatea povestirilor criza este masculină – aflat în pragul unei crize de un fel sau altul. Dialogurile sunt convingătoare, stilul este simplu, necăutat, neornat, dar foarte firesc, totul converge către o scriere foarte plăcută.
Leave a Reply