Despre munca (mea) de traducător (literar)

Facebook mi-a amintit că anul trecut pe vremea asta, apărea o altă carte cu traducerea semnată de mine, și acum vreo doi ani – alta (de-atunci nu am mai tradus cărți la edituri, dar asta e altă discuție). Iar la comentarii, pe lângă multele felicitări, cineva mă întreba a câta carte este.

Nu mai ştiu. Nu că ar fi aşa de multe, oricând mă pot duce până la biblioteca unde câte un exemplar din cărţile traduse de mine ocupă, toate, cam un raft. Şi nu e o bibliotecă foaaarte lată, raftul e comprehensibil cu privirea, nu e imens. Dar nu mai ştiu câte sunt pentru că nu am ţinut neapărat socoteala (deşi există pe site aici o listă care le cuprinde pe toate sau aproape toată, mi-o fi scăpat vreuna).

Însă recitind asta, întrebarea şi felicitările, m-am trezit pe gânduri – a câta oară! – referitor la munca de traducător.

Evident că-mi place să traduc! Cărţi, filme, articole… Mă simt provocată, la nivel intelectual, pe un palier care în care mă simt confortabil, acela lingvistic. Ba chiar, mă simt mai bine pe lucrări care mă aruncă într-o zonă mai intelectuală, decât cu lucrări de mai joasă… încărcătură intelectuală, să spunem.

Iau un pragraf din limba engleză, mă întreb cum ar suna mai bine citit de un nativ de română, îl rescriu, îl recitesc, uneori refrazez sau reorganizez. Şi trec mai departe. La final recitesc tot, pentru imaginea unitară de ansamblu a textului, ca şi pentru inerente scăpări ortografice şi de punctuaţie.

Şi din când în când îmi arunc ochii în josul paginii, unde există evidenţa cât ai tradus din cât era în total de tradus. Asta ar trebui să mă ajute la managementul resurselor şi timpului. În realitate, ca toţi “un pic artiştii”, sunt destul de împrăştiată şi, mai mult decât fişierul actual, la care lucrez în acel moment, nu reuşesc să programez aşa, ca la carte, pe zile, pe ore, cât lucrez, la cât termin. Doar estimativ.

Cineva mă întreba odată dacă e greu să traduci. Nu pot să răspund cu “da” sau “nu”. Ci cu “depinde”. Dacă-ţi place asta, dacă găseşti efectiv o plăcere în cuvântul scris, în aşternerea lui pe hârtie, dacă găseşti rostul traducerilor, în ciuda faptului că mulţi dintre cei din jurul meu cunosc limba şi pot citi cărţi în limba engleză, atunci da, îţi place să traduci. Dacă nu îţi place, îţi găseşti cu greu cuvintele oricum, nu stai bine cu organizarea în pagină, nu ştii cu ce să umpli un rând, sau două, sau o sută, atunci nu-ţi va plăcea nici să traduci.

Dar traducerile îşi au menirea lor. Traduc pentru femeile (ca mama) care au învăţat franceză şi mai ales rusă în şcoală, şi nu se mai apucă la peste 65 de ani să înveţe engleza.Traduc filme pentru că la televizor se uită şi persoane care nu înţeleg engleza, şi trebuie să priceapă şi ele filmul.

Traduc articole pe blogul personal, pentru că da, ele se adresează în mare parte părinţilor, deci persoane tinere, care cunosc engleza. Dar sensul celor citite ajunge mai repede la audienţă dacă textul original (sau doar o sinteză a lui) apare scris direct în limba maternă a cititorului.

Dacă se câştigă bine din traduceri – m-a mai întrebat cineva. Nu aş putea trăi doar din asta. E clar! Sau nu aş putea asigura nevoile întregii familii. Aşa, o persoană singură, doar cu o pisică în poală pentru inspiraţie, cu nevoile aferente unei mici garsoniere şi două-trei mese-gustări pe zi, poate şi-o piesă de teatru din când în când, poate chiar şi-o rochiţă nouă din când în când, aşa poate că da. Dar nu poţi hrăni o familie din traduceri.

Deci pentru mine, clar ăsta e jobul potrivit – cel puţin la momentul ăsta!
– momentul era anul 2017 (acesta este un alt articol repostat). între timp am adăugat și alte coordonate activității mele, dar tot în sfera scrisului: scriu articole de blog și postări pentru social media pentru clienți de business, scriu, scriu.