„Cel mai greu a fost să învăț cum se îngroapă copiii”

“Cel mai greu a fost să învăț cum se îngroapă copiii” – așa și-a început Valeriu Nicolae prezentarea – plus niște imagini absolut șocante din ghetoul din Ferentari: “ăsta e mort. Ăștia au murit… Pe fata asta a omorât-o în bătaie un șofer de tir pentru că i-a dat Sida… Ăsta a murit în pușcărie…” etc. Prezentarea sa s-a numit „Educație pentru toleranță și diversitate”,iar Valeriu Nicolae a lucrat pentru Națiunile Unite și Comisia Europeană, a locuit în Marea Britanie, Canada și Malta. Iar acum îl găsim în Ferentari. Asociația Casa Bună ajută copiii din acest mediu extrem de defavorizat. Acum și-a propus să construiască o Grădiniță Bună – iar pentru a strânge bani pentru aceasta, a scris o carte, și banii din vânzarea ei merg la această grădiniță. Cartea se numește „Țigan țăndări”.

Sebastian Lăzăroiu, scriitor, sociolog și politolog, a vorbit despre „Știrile false: cum învățăm copiii să le combată”:

Problema cu știrile false a apărut odată cu dezvoltarea rețelelor de socializare unde practic fiecare utilizator poate fi un generator de știri. S-a democratizat generarea de știri. De ce există știri false?
– de amuzament (unii au acest mod de a se amuza pe seama credulității altora)
– din rațiuni comerciale (poți să-ți îngropi concurența cu astfel de știri false despre produsele ei sau presupusele efecte ale acestora)
– război hibrid (ținte statale)

Care sunt consecințele știrilor false:
– confuzie, panică
– subminarea autorității
– destabilizarea unor instituții
– deces, faliment

Cel mai important factor și cea care poate dezamorsa o știre falsă este gândirea critică – este vital să o dezvoltăm la copii încă de mici. Cum putem să o dezvoltăm, pentru a putea să o folosim în contextul unei știri, pentru a demonta știrile false:
– reactualizarea informației
– realizarea de analogii și comparații
– surprinderea diferențelor și contrastelor
– surprinderea cauzalității
– generalizarea, clasificarea, conceptualizarea

România se află pe locul 129 din 140 de țări, în ceea ce privește predarea gândirii critice în școală, conform unui top realizat de World Economic Forum. Școala nu este, așadar, adaptată nevoilor de azi.
Școala este deci depășită de asta, nu formează competențe de gândire critică (care, atenție, nu e o materie, ci poate fi formată în cursul tuturor materiilor). “Nădejdea” rămâne la noi, adulții și familia – ce putem face:
– jocuri de rol, boardgames
– așteptăm ce soluție găsește copilul la o anume problemă, nu ne repezim să îi dăm pe tavă soluția
– îl întrebăm mereu „Tu ce crezi?”, chiar la probleme la care ne cere el nouă ajutorul
– formulăm ipoteze: „Dacă ai face așa, ce s-ar putea întâmpla?”
– observă, înainte de a judeca
– încurajați copiii să vină cu soluții/idei noi

80% din educația de la noi este de tip discursiv, se pune la lucru inteligența lingvistică, verbală, semantică. Studiile arată că acest tip de educație se potrivește doar la 16% dintre copii. Restul de 84% au nevoie să se miște, să încerce, să greșească, s-o ia de la capăt, să testeze… În Occident se folosesc și alte abilități. Și educația de acolo e acum în criză, dar ei s-au tot reformat de mai multe ori. Oana Moraru, „Importanța lecturii în copilărie”.

Oana Moraru a mai povestit, într-o prezentare din care nu au lipsit provocările interactive, despre:
– Abilitatea de a folosi vocabular bogat, de a da un titlu unei povești, de a scrie cu alineate, deci de a „paragrafa” un text, adică de a forma gândirea în idei principale.
– Motivul pentru care copiii noștri învață greu este că noi acordăm foarte puțină atenție învățării lingvistice.
– Combaterea analfabetismului funcțional (sau dezvoltarea „literacy”) are la bază anii grădiniței, iar după alți cercetători, chiar primii doi ani de viață, și contează fluența în exprimare a mamei, tonul vocii cu care îi spune povești copilului etc. Autoreglarea emoțională (vezi prezentarea de ieri a Dianei Stănculeanu, legat de acest lucru) se formează tot atunco când le citești copiilor, în primii ani de viață.

Oana Moraru a lansat recent cartea „Copilul tău citește”, despre care a povestit că a încercat să cuprindă aici pași concreți pentru cei care sunt direct responsabili pentru ca cel mic să ajungă să citească de plăcere. Nu doar învățăm să citim pe silabe în clasa I, și apoi în vacanță – pac! lectură suplimentară. Ăla nu e citit de plăcere, e obiligatoriu, iar copilul nu are formate abilitățile să se bucure de lectură.

Ca să ajungă un copil să citească de plăcere, e nevoie de câteva stadii de parcurs: cititul conștient, abil, în adâncime etc. Abia apoi ajunge să citească de plăcere. Exercițiile de desen în grădiniță și primii ani de școală contribuie foarte mult la dezvoltarea limbajului. (ca o paranteză, Oana Moraru a afirmat, și cred că pe bună dreptate, că mulți dintre noi, adulții, am rămas la stadiul de desenat un om din bețe și cercuri, fără nicio expresivitate, ceea ce se traduce printr-o bogăție sufletească mai schematică).

Copiii cu inteligență lingvistică dezvoltată, cu limbaj nuanțat, sunt cei care au făcut mult desen la grădiniță și multă dezvoltare a vorbirii în primii ani de școală. Or, la noi, o învățătoare care nu încarcă ghiozdanul copilului cu 10 culegeri în clasa I, care „doar vorbește” cu copiii, deci desfășoară activități necontorizabile, nu e considerată una „de top”.
Analfabetismul funcțional la noi vine din anii educației timpurii, din cultura învățătorilor cu multe culegeri, a învățatului pe repede înainte.

Harta mentală se dezvoltă cu un text pe care mă joc. Astfel, Oana Moraru a mai povestit despre cărțile Olinei Ortiz, la finalul cărora a imaginat jocuri și sugestii de cum să se uite la texte, cum să fie acestea abordate.

La baza inteligenței verbale este memoria – lăsați copiii să învețe pe dinafară poezii, roluri la teatru, poate un monolog. Nu date seci, ci poezii, ceva artistic, creativ. Nu subiectul e important, ci această rutină de gimnastică a minții. Jucați-vă cu limbajul pentru că limbajul e gândire.

Ce s-a mai discutat și nu am povestit:

Evenimentul din acest weekend a mai inclus și alte prezentări, dar nu am luat notițe la toate (sincer de tot, nici nu am fost prezentă în sală la toate). Să amintesc totuși că au mai vorbit:

• Valeria Herdea, Medic primar medicină de familie și cu profil pediatrie, vicepreședinte al Colegiului Medicilor din România, „Sănătatea, o abordare la 360 de grade”
• Nicoleta Deliu, Head of Corporate Communications and Community Affairs la BCR, „Valoarea banilor, valoarea lucrurilor”
• Gapar Gyorgy, psiholog clinician, psihoterapeut relațional, cofondator al conceptului paginadepsihologie.ro și președintele Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, „Știința relațiilor”
• Raluca Anton – Doctor în psihologie, psihoterapeut specialist și supervizor în psihoterapii, „Fericirea poate fi învățată”
• Mihai Craiu, Medic pediatru la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alfred Russescu”, a înființat Spitalul Virtual pentru Copii, prezentarea sa s-a numit „Mens sana in corpore sano”
• Alexandru Mironov, scriitor, jurnalist și politician român, „Amintiri din viitor – copiii și tehnologia viitorului”
• Oana Niculae, medic specialist în psihiatrie pediatrică, „Plictiseala între pericol și muza creatoare”
• Dragoș Iliescu, fondator Brio.ro, profesor la Facultatea de Psihologie din Universitatea București, „Transformarea digitală a educației”
• Urania Cremene, expert în parenting, autoarea „All about parenting”, despre „Stima de sine a copiilor”
• Doamna Polonic, de la Asociația Magic – un discurs plin de emoție, pentru normalitate, pentru bunăvoință, pentru acceptare. Și transmit și eu la rândul meu mesajul ca toți cei care doresc să direcționeze 3,5% din impozit, sau care aveți o firmă sau știți pe cineva care are o firmă și poate direcționa din impozit, să o facă în beneficiul Asociației Magic. Sunt minunați și fac lucruri minunate!
• Valer Hancaș, director de comunicare și Corporate Affairs la Kaufland România, „Educație pentru sustenabilitate”
• Emilian Mihailov, Conf. Univ. la Facultatea de Filosofie, Universitatea București, „Caractere pentru viitor: libertatea copiilor de a fi curajoși”

La nivel personal – că nu puteam să nu includ și niște impresii personale, nu? – a fost destul ciudat să mă întorc în „sala de curs”, adică în sala de conferințe, după doi ani în care acestea nu s-au mai ținut fizic, cu prezență, cu oameni față în față. Am încercat în acești doi ani, de mai multe ori chiar, să-mi imaginez acest moment. Da, suntem bucuroși să ne revedem față în față 🙂 Și sper să nu mai perturbe nimic această normalitate.

Mulțumesc Mozaic Media pentru ocazia de a vedea și audia prezentările, de a mă reîntâlni cu oameni pe care îi cunosc și apreciez de mult! Mă bucur că am putut din nou să fiu partener media la eveniment, acum în haine noi – ancailie.ro (B24Kids e istorie 🙂 ).