Educare – din nou la școală, în weekend

Diana Stănculeanu, „Sănătatea mintală a copiilor, o cale către evitarea dependențelor”:

Comportamentele de consum ale adolescenților sunt coșmarul părinților: să nu ajungă dincolo de etapa de experiment.
Există cifre – dintr-un studiu efectuat de departamentul de Psihologia Sănătății Mintale de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca (rezultatele studiului sunt disponibile online aici).

Ce înseamnă un liceu bun?
Dacă până acum câțiva ani, răspunsul la această întrebare cuprindea calitatea profesorilor, a învățământului, concursuri școlare etc, acum părinții întreabă dacă în acel liceu se fumează (id est, consum de canabis, marijuana). Iar răspunsul este da! Realitatea e că în toate liceele se fumează!
Studiile pentru țara noastră (cifre din 2018-2019) arată că deja la vârsta de 15 ani (15 ani fiind limita superioară a acestor studii, dar primul an de liceu, deci de „ispite”), copiii care merg la școală (nu sunt incluse în aceste cifre mediile defavorizate, unde copiii nu merg la școală, dar unde cu siguranță că aceste cifre ar fi mult mai mari):

• fumează – o treime dintr ei
• consumă alcool – 13% dintre băieți și 8% dintre fete
• consumă canabis – 5% dintre fete și 8% dintre băieți
• joacă pariuri și jocuri de noroc – 7% fete și 31% din băieți.

Există date legate și de consumul de ecran, date din studii realizate pe de o parte, de Fundația Salvați Copiii, iar pe de altă parte, de IGPR (poliția română). Și acestea privin tot de dinainte de pandemie, perioadă în care consumul de ecrane a fost cu totul dat peste cap! Astfel, dacă era recomandat ca un copil să nu depășească un număr de 40 de minute pe zi în fața ecranelor, în pandemie, copiii au stat fie 4 ore pe zi, dacă învață la o școală de stat, fie chiar 8 ore pe zi, la o școală privată, în fața unui ecran, pentru școala online.
Începând de la vârsta de 7 ani, copiii consumă autonom ecran – adică nu mai știm ce fac ei online. Îi vedem acasă, deci credem că nu se află într-o situație de risc, dar nu știm ce fac online. Iar online, nu doar conținutul este adictiv. Poate prea șocant, dar 8 ani este vârsta la care copiii sunt interesați de conținut pornografic online. Dar mai este vorba și de durată și de starea pe care i-o dă copilului navigarea online și consumul de ecrane, comportamentul generalizat față de ecrane.

Toți copiii încearcă, dar este o etapă în care consumul are risc mai mare să devină un obicei: adolescența. Când consumul devine obicei, nu mai vorbim de riscuri asociate consumului, ci e nevoie de ajutor de specialitate. Toți adolescenții încearcă, dar experimentul comportamental devine obicei comportamental în condiții de socializare – acum consumă cel puțin 50% dintre adolescenți – mai mult de o singură dată, mai mult de din când în când, în contexte sociale.

Pericolul apare atunci când consumul are funcție de reglare emoțională: ca să mă simt mai bine, consum o alcool, țigară, o substanță, ecrane sau am un comportament. Acestea pot fi premisele unei adicții comportamentale. Nu mai e doar o nevoie de integrare, de incluziune în grup, în social. Iar dacă ajunge să facă singur, acasă, acel consum/comportament, aceasta este a doua mare premisă de risc.

Dependența:
– nu este viciu de caracter
– nu este dovadă de slăbiciune
– este vulnerabilitate
– este control deficitar al consumului (nu mă pot opri)
– este angajare compulsivă (nu mă pot abține) în ciuda răului provocat, atât propriei persoane, cât și celor din jur
Deci nu funcționează pe rușinare (să-ți fie rușine că faci asta – consumatorul știe, deja îi e rușine), pe apel la rațional (știe și asta), pe limite (îi iau țigările/telefonul etc), căci va găsi altele și/sau se va simți și mai rău.
Ci pe înțelegere, acceptare, empatie, resurse de reglare emoțională!

Adolescența vine cu descoperirea intimității, independenței și autonomiei în afara casei. Adolescenții experimentează pentru a se descoperi pe sine. De aceea experimentul trebuie îngăduit. Dar simplul acces la o substanță/comportament nu e suficient ca să ducă la adicție. Adicția nu e despre accesul la substanță, ci este consecința unor nevoie neurologice și psihologice.

Dar nu orice consum devine comportament de risc. E nevoie să se întrunească trei condiții simultan:
– un organism predispus
– o substanță/comportament cu potențial adictiv
– o sursă de stres/o mare suferință emoțională

Plânsul eliberează endorfine, este un mecanism natural de liniștire. Lăsați copiii să plângă!
Când ceva exterior devine sursă de reglare emoțional, endorfina (endorfinele = narcotice naturale ale creierului) din creier nu se mai secretă și ajung să apelez mereu la reglări emoționale din exterior. Dopamina, un alt „narcotic al creierului”, este cel mai mult descărcată atunci când se folosesc ecranele. Ecranul modifică foarte tare circuitul dopaminologic al creierului.

Există 3 circuite cerebrale, care formează sistemul opioid din creierul nostru:
1. endorfinele
2. dopamina (am pomenit de ele mai sus)
3. cortexul prefrontal („frâna” din comportamentul de consum, se dezvoltă destul de târziu)

Adolescența predispune la consum de substanțe și/sau comportament adictiv!
De ce?
În adolescență avem:
• cel mai mic nivel de endorfine: toate durerile se simt ca fiind mari tragedii, intense, urgente
• cel mai mic nivel de dopamină: adolescenții se plictisesc ușor, dar se animă imediat când dau de nou, de experiențe noi și/sau riscante
• cea mai mică stimulare a nivelului de autoreglare din cortexul prefrontal – mult mai târziu se dezvoltă această „frână”
• serotonina este afectată – creierul adolescentului arată exact ca al unui adult cu depresie
• sistemul hormonal explodează: testosteronul, estrogenul
• provocările etapei de vârstă
Partea bună este că adolescența se și termină! Depinde de noi să fim suficient se înțelepți să cultivăm atașamentul cu copiii de mici, să ne alegem bătăliile cu ei adolescenți.

Ce putem face – potrivit Dianei Stănculeanu:

Când sunt mici – și în fiecare zi de atunci încolo:
– să fim prezenți fizic și disponibili emoțional
– să spunem des, și mai ales fără motiv, „te iubesc”, „mulțumesc că ești”, „sunt recunoscător pentru ce aduci în viața mea și pentru cum mă ajuți să cresc și să mă vindec”, „îmi pare rău atunci când nu am știut sau nu am putut să fiu eu cel mare, cel bun, cel puternic și înțelept”
– să îmbrățișăm, să pupăm, să permitem plânsul, să mângâiem, să zâmbi, să privim în ochi suficient de mult și de des
Părintele și relația sunt mecanisme de reglare emoțională.
– să punem limite cu dragoste, blândețe, încredere și hotărâre, știind că o iubire mare și responsabilă nu va fi dărâmată de un pui de tantrum sau de câteva cuvinte urâte, născute de furie și neputință. În timp ce limitez dorința sau capriciul, să mă conectez cu nevoia și să validez emoția.
Întâlnirea cu limitele este context pentru creșterea capacității de autocontrol și toleranță la frustrare.

Când sunt mai mari: (nu e totul pierdut, dacă nu am știut să facem ca mai sus, când erau mici)
– să ne alegem cu înțelepciune bătăliile
– focus pe comportament, nu pe atitudine (de exemplu, laudă-l că a dus gunoiul, nu te lua de faptul că nu l-a dus cu plăcere și n-a sărit în sus de bucurie)
– NU control, DA influență
– să investim în relație
– să fim realiști: procentele de influență în perioada adolescenței sunt 70% gașca, prietenii, și doar 30% familia
– să ținem dușmanul aproape – vrea să se întâlnească cu prietenii? foarte bine, dar să-i aducă acasă, să dea petrecere sub acoperișul meu, să văd cu cine se împrietenește, cine îi sunt gașca
– alianțe cu alți părinți din grup/alți adulți din familia extinsă/cadre didactice/mentori

Diana Stănculeanu a povestit în încheiere cum alesese titlul inițial al acestei prezentări – dar apoi l-a schimbat:

Dacă ești părinte de adolescent, ai pus-o!

Și, de altfel, a constatat și Alex. Zamfir, moderatorul evenimentului: se vedea în sală care sunt părinți de copii mai mici, că se gândeau, lasă, mai am timp, și mie n-o să mi se întâmple, pe când părinții de adolescenți își mușcau unghiile nervoși 🙂

Cam atât din prima zi a conferinței. Revin cu al doilea material cu alte informații, ca să nu scriu acum unul prea lung 🙂