Am primit notificarea de plată anuală de la găzduitorii blogului și așa mi-am amintit că am și eu un blog. Sau aveam. Și scriam și eu odată în blog… O, tempora!
Înainte să mă decid dacă mai plătesc în continuare sau închid blogul – nu că ar costa vreo avere găzduirea, dar nah, de ce să plătești pentru ce nu folosești -, am zis, ia să văd dacă mi-ar mai folosi la ceva.
Deci, să începem o scurtă trecere în revistă a acestui an de nescris pe blog. Sau, vorba unei cărți semnate de mult mai celebra Andreea Esca, ce-am făcut când am tăcut.
- Am scris. Dar nu pe blog. Am scris comentarii și corecturi la cărțile editurii la care lucrez cu drag și spor. Iar cărțile astea îmi trezesc tot felul de stări și emoții, de admirație, de nemulțumire, de apreciere, de… toate felurile.
- Am fost în Grecia – ba chiar de 2 ori ne-a ieșit anul ăsta – cu barca și cu familia! Mda, sigur, altădată mai povesteam și eu de prin Grecia, ce e frumos, ce ne-a plăcut, ce am mâncat, ce am băut. Unde-s vremurile când făceam jurnal de călătorie?! 🙂 Mă rog, acum toată lumea are mii de surse, nu mai e cazul de jurnal de bord 🙂
- Am fost în Italia – cu familia la schi, dar plecarea a fost înainte de Anul Nou, și am prins acolo niște povești motivaționale, cu români plecați în Italia… 🙂
- Am citit. Nu foarte mult, dar suficient și cred că mai conștient decât alteori – cu creionul în mână, cu o agendă alături… 🙂
- Am terminat încă un master – deocamdată, doar cursurile, mai am o sesiune de examene și disertația de susținut. Ce să fac dacă mi-a plăcut cartea? 🙂 Și aici am descoperit lucruri pe care nu le știam… în primul rând, despre mine însămi! De exemplu, că îmi place poezia! Că îmi place să traduc poezie! Că îmi place să traduc poezie din română în engleză!
Și cred că se cam termină inspirația și timpul meu pentru azi. Voi cântări.
Leave a Reply