Un SITE AȘA CUM ESuntem PoveștiPelion: peninsula, muntele, marea… Sau o altă parte minunată a Greciei
Un SITE AȘA CUM ESuntem PoveștiPelion: peninsula, muntele, marea… Sau o altă parte minunată a Greciei

Reşedinţa de vară a Zeilor Olimpului şi tărâmul magic al Centaurilor, peninsula Pelion se ridică impozant deasupra Volos-ului, între golful Pagasitic şi marea Egee. Aici se spune că era casa lui Iason şi a argonauţilor care au pornit chiar din acest loc, din Pelion, pe mare în căutarea lânei de aur. Peninsula Pelion te duce spre stânga, apoi spre dreapta, apoi în sus, apoi în jos, pe cărări altfel bine asfaltate, printre culmi la vremea asta înverzite, şi mai ales printre florile de tot felul, spre destinaţie.

Destinația? Damouchari! La care ajungi… cam după 13 ore şi jumătate de la București. Era 5.30 după-amiaza când am pășit acolo, acum 11 ani, prima oară, dar am revenit de încă două ori acolo, în 2012 și 2014, că tare ne-a plăcut! Eram ameţiţi de drum, storşi de vlagă, nu ne mai trebuia nimic. 

Ne-a întâmpinat Victoria, care ne-a preparat „duo caffes eliniko metrio parakalo!” şi, un pic întremaţi după drum, am purces să vedem marea. Am fost un pic dezamăgită. OK, am bătut 1.000 de kilometri ca să ajung în pustietatea asta? Şi de ce sunteţi atât de entuziaşti, că nu e nimic de văzut decât nişte pietre pe mal – pietre? Adică plaja nu e cu nisip? Vai de picioarele şi spatele nostru! Şi cum adică asta e toată plaja? A, ăsta de la geamul nostru, unde răsare soarele, e portul pentru bărcile e pescari, plaja e cealaltă, de alături. Păi nici aia nu e cu mult mai mare, şi e tot cu pietre!
Cam aşa gândeam atunci.

Copiii au pornit în recunoaștere, dar nu aveau unde să se piardă: Damouchari e tot ce se vede: o singură tavernă deschisă la ora aceea, pensiunea la care stăteam noi, cu vedere la mare, şi încă două hoteluri şi trei tavene, toate închise încă, la jumătatea lunii iunie. Toţi cei prezenţi pe-acolo deja se cunoşteau unii cu alţii. Erau două magazine mici, alimentare, şi concurente de altfel, unde găseai strictul necesar de mâncare şi nişte vederi. Taverna la care mâncam era a lui Apostolis, fratele Victoriei, proprietăreasa pensiunii noastre.

De altfel, ei doi, aveam să aflăm, avuseseră o bunică româncă, Cleopatra, plecată din Tulcea să se mărite cu marinarul grec, bunicul gazdelor noastre 🙂 O altă pensiune din Damouchari, aflată acum în proprietatea altcuiva, purta chiar numele de Cleopatra. Iar magazinul era vegheat tot timpul de Pascalis, soţul Victoriei.

În plus, pensiunea Victoriei fusese vizitată cu puțin timp înainte (chiar în vara de dinainte de venirea noastră aici) de echipa care filmase chiar aici, dar și pe Skopelos, una din insulele din apropiere, filmul „Mamma Mia”. Alt motiv de mândrie pentru localnici, care aveau poze cu ei, împreună cu actorii de la Hollywood, pe toate zidurile! 🙂

Grecii, aveam să constat, au aşa o naturaleţe în ce priveşte marea! Parcă s-au născut în ţara cu atâtea sute de mii de kilometri de ţărm maritim atât pentru mers, cât şi pentru înotat. N-aş putea spune că am observat vreun stil de întoat care să mă impresioneze prin acurateţea elementelor. Însă toţi înotau. Şi înotau simplu, natural, aşa cum mergeau sau vorbeau sau mâncau. (Poate că remarcile astea vin şi din frustrarea mea de a nu şti să înot, provocată mai ales de frica de apă – între timp am învățat să înot… în bazin, în mare tot mă tem de adâncimi).

O altă caracteristică a grecilor pe care am descoperit-o în Pelion este simţul artistic, aplecarea spre tot ce are o frumuseţe simplă, naturală. Florile, de exemplu. Nu lipsesc din nicio casă, de la niciun gard, din nicio gospodărie. Muşcate roşii şi roz, nu în ghivece, ci înalte cât un stat de om, leandru înflorit în trei culori diferite, trandafiri, begonii, în ghivece sau direct în pământ, mici sau de mărimea casei. Orice casă, oricât de simplă, pare un palat cu mii de ornamentaţii arhitectonice în spatele unei grădini de flori. 
Apoi pietrele omniprezente. Totul e împodobit cu pietre, în general albe, tot ele au şi rol de delimitare între diverse zone. Casele sunt din piatră adusă direct din munte, cu acoperiş din dale mari de piatră, pe post de şindrilă şi cu rol de a ţine răcoare, curtea e pavată cu piatră frumos aranjată, iar treptele urcă din piatră.
Chiar artefactele sunt de o naturaleţe şi simplitate menită să te mişte. O etajeră este construită dintr-un ansamblu de lemne găsite pe ţărm, aduse de apă. Un alt ornament din lemn întruchipează un peşte.

Între timp, pașii ne-au purtat și pe alte tărâmuri și chiar pe ape eline, am putut să văd același simț artistic natural exagerbat peste tot. Dar atunci, la prima noastră vizită pe tărâm elen, totul era unic 🙂

Tsangaranda este un fel de localitate mai răsărită de prin partea locului: găseai atunci acolo (poate între timp au mai apărut și alte semne de civilizație) bancomat şi post de poliţie. Şi mai găseai un platan de muuulte sute de ani, cu un trunchi pe care probabil că o horă de vreo 10-20 de oameni ar fi putut să-l înconjoare. Copiii au preferat să-l escaladeze. Se plimbau pe ramurile lui ca pe bulevard! Tot aici am mâncat dulciurile lor tradiţionale, plăcinţele cu tot felul de umpluturi.

Am vizitat peninsula Pelion și am stat cazați la pensiunea Victoriei din Damouchari de 3 ori, la începutul și la finele verii. Mie mi-a plăcut mai mult la începutul verii, când apa e destul de bună de făcut baie, dar vremea e plăcută și toată peninsula e înflorită. Spre septembrie florile se mai usucă de la căldura de peste vară, gazdele mai obosesc de la sutele de turiști care le-au trecut pragul… Plus că fiind o climă de munte, sunt mai multe ploi spre toamnă.

Ce ne plăcea să facem în Pelion: în fiecare zi (sau aproape) mergeam la câte o plajă. Sunt suficient de multe încât să nu repetăm (prea des) plaja. Și destul de diverse. Am încercat să fac un top al preferinţelor, dar nu ştiu care plajă ar trebui să ocupe primul loc. 

Poate Milopotamos, cu cele două plaje legate printr-o stâncă pe sub care se trecea ca pe sub o arcadă (între timp, înțeleg că s-a mai aglomerat, e cam plină de turiști în sezon). Sau poate Agia Saranda, plaja de departe, lungă, cu nisip, străjuită de stânci şi statuia sfintei care dă numele plajei, cu peştera săpată natural în stâncă şi unde peştii înotau liberi printre picioarele noastre. Sau poate Kalamaki, cu totul şi cu totul specială, ca un tărâm cu multe ochiuri de apă pe stânci, unde ne-a dus localnicul bărbos Odiseas şi prietena lui, Danae (cum e să mergi în Grecia, pe tărâmuri legendare, şi să fii invitat şi tratat în buna ospitalitate greceastă, cea tradiţională nu cea turistică, acasă la ei, de Odiseas şi Danaida lui? Nu sună de poveste?)

Poate plaja Fakistra, unde din păcate ne-am dus într-o zi de week-end şi era plin de localnici, dar altfel o plajă unde se coboară cu piciorul de la şosea, printr-o pădure de munte, şi unde dacă strigi se aude ecoul până sus, pe şosea – asta era la prima noastră vizită. Pe urmă, muntele s-a surpat și plaja Fakistra nu mai putea fi vizitată decât de pe mare, dacă mergeai cu barca acolo. Dar înțeleg că acum e din nou practicabilă, nu știu dacă tot de pe mare sau și de pe uscat.

Sau poate Labinou, o plajă mică-mică, frumoasă-frumoasă, dar unde deja au ajuns şezlongurile – cine are nevoie de ele, când stâncile calde îţi permit să te întinzi pe ele ca o sirenă când ieşi din apă? 
Nici Agias Ioanis şi Papa Nero n-ar fi de lăsat la urmă, dacă însă n-ar fi atât de turistice – și asta, chiar de la prma noastră vizită, la următoarele aproape că nu prea am călcat pe acolo, era plin inclusiv de români din aceia aduși de vreo agenție, din aceia care nu știau nici ei cum și de ce au ajuns în Pelion, și cărora nu le plăcea genul ăsta de natură virgină și duceau dorul cluburilor gălăgioase.

Şi nici Damouchari, locul în care am stat, nu-i de lepădat. Plaja era doar cu pietre, dar copiii au reuşit să găsească o limbă de nisip, cât să-şi exerseze lopeţelele de plastic. Iar un drumeag de munte, presărat cu locuride popas, urcă de pe plajă pe munte, de unde priveliștea este superbă!

De ce mi-am amintit de toate astea? Pentru că Pelion a fost prima noastră vizită în Grecia, cu copiii mici. Iar vara asta, poate, dacă totul merge bine, cel puțin o parte din familie va revedea peninsula de pe barcă. Pentru aceștia și pentru prietenii care vor merge am adunat notițele: să le fac poftă, să le arăt cât de fain e acolo! Have fun, dragilor! 🙂

Hi, I’m Anca

Blog de familie, căţel şi purcel, de plimbări, vacanţe şi concedii fără plată, de poveşti, istorii şi geografii, de frustrări, complexe şi isterii, de bârfe, superstiţii şi prejudecăţi, de exclamaţii, afirmaţii şi interogaţii, de dor şi corazon de papel... Blog marca Ilie. Anca Ilie. După pregătirea academică, sunt filolog clasicist (absolventă de Studii Clasice, la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti), cu 3 masterate: Clasice, comunicare şi relaţii publice la SNSPA şi istorie la Central European University, Ungaria. Am adunat un deceniu de presă de specialitate - IT&C - sute de reportaje, interviuri, studii de caz, studii de piaţă pe teme de tehnologia informaţiei şi comunicaţii; apoi organizare de evenimente ; apoi m-am jucat "serios" cu cuvintele scrise, pe care le-am combinat pe B24Kids (articole, recenzii, prezentări, live blogging de la evenimente de parenting etc) sau le-am tradus (cărți non-ficion, beletristică sau diverse documente). Şi-apoi, am şi două colege de joacă de toată isprava, în cele două fiice ale mele - Roxana şi Ilinca. Online m-am jucat cu "Blog de tot felul" - Blogonovela1.Blogspot.com, şi îi anunţ şi pe alţi părinţi despre evenimentele jucăuşe pentru copiii lor în "Gazeta culturală a copiilor" - B24Kids.Blogspot.com. Dintre ocupaţiile prezente sau trecute găsiţi câteva prin paginile alăturate - ceva contribuţii la revistele online Club Diverta şi Catchy.ro, traduceri de carte - au apărut câteva zeci de cărţi în traducerea mea la editurile RAO, Litera. Dar şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă. Mă găsiți pe email la [email protected] Facebook/anca.c.ilie Instagram/anca.c.ilie

2 Comments

  1. Dacă tot ai facut o așa descriere, poate o să fie și la mine prima vizită în Grecia. De mult îmi doresc să ajung pe acele meleaguri și am auzit tot felul de variante numai de Pelion, nu. Mulțumesc Anca! 🥰

    1. Adevărul e că sunt multe locuri frumoase în Grecia, poți să începi de oriunde și nu dai greș. Aproape de oriunde, mai bine faci o listă cu cele câteva de evitat, că-s mai puține :)) Vacanță frumoasă!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *