Astăzi scriu. Am o idee trăsnet, trebuie să iasă ceva mișto! Știu cum să încep, știu ce spun pe urmă, și da, la final pun o poantă.

Doar să ies un pic cu cățelușa în parc. Îi face bine și ei, că e și tristă, și devine grasă, dacă stă aici, în casă, la picioarele mele. Și în plus, mersul pe jos mă ajută și pe mine să îmi fac măcar o parte din pașii prescriși de medic, după ce am avut acele grave probleme de sănătate. Și o să mă întorc energizată, gata de treabă. Îmi mai trec în revistă ideea de scris, ca să meargă mai repede treaba atunci când mă voi așeza în fața laptopului. Am zis doar: astăzi scriu!

Revin acasă. Îmi fac o cafea. Pun espressorul pe foc, potrivesc laptele în aparatul de făcut spumă și aștept băutura delicioasă. O să îmi iau cana lângă mine la birou, ca să mă ajute la scris. Dar până se mai răcorește puțin, văd ce au lăsat copiii pe masa din bucătărie, după ce și-au luat micul dejun. Desigur, nu și-au pus farfuriile la spălat. Nici nu au terminat de mâncat de pe ele, ca să aibă o scuză că nu le bagă în mașina de spălat vase. Fac ordine prin bucătărie și îmi amintesc în timpul procesului că nu o să am ce sa le dau să mănânce când vin de la școală, pentru că nu am mâncare gătită. Ce să gătesc? Rapid și bun, și care să le placă amândurora? Că au gusturi tot atât de diferite, pe cât sunt ele de diferite, deși surori. O ciorbiță! Aia mică nu prea mănâncă zarzavatul din ciorbe, mai lasă și din carne în farfurie, dar de când o avem pe cățelușa Linda, nu se pierde nimic, așa că hai, fac o ciorbiță. Scot repede carnea din congelator, o decongelez în timp ce curăț zarzavatul pentru ciorbă și îl pun la fiert în oală. Pregătesc tot ce trebuie pentru ciorbă și gata. O las să fiarbă și mă așez la birou. Am zis doar: astăzi scriu.

Of, s-a răcit cafeaua. Asta e, o beau rece, în timp ce verific emailurile. Ia uite, am de rezolvat câte ceva. Dau un telefon, răspund la un mesaj, fac o copie după ceva, trimit altceva, mai răspund la un mesaj, mai citesc ceva, uite, ofertă la mobila de bucătărie, și până să-mi dau seama că nu ne trebuie mobilă de bucătărie, deja a trecut mai bine de o jumătate de oră. Dar gata, trec pe la bucătărie să văd ce face ciorba și mă apuc de treabă. Am zis doar: astăzi scriu!

Termin cu ciorba și am treabă pe la etaj. Acolo dau cu ochii de paturile nefăcute. Le aranjez la repezeală, mai pun la loc prin dulapuri una-alta, culeg niște ciorăpei de pe jos și îi azvârl în coșul de rufe murdare. Wait! Sunt cam multe rufe murdare, mâine poate mai am uniforme curate pentru copii și cămăși călcate pentru soț, dar peste două-trei zile rămân sigur fără. Ia hai să fac o sortare de rufe murdare și să bag o mașină de rufe la spălat. Nu de alta, dar mașina poate să-și facă treaba ei în timp ce eu îmi văd la birou de treaba mea. Am zis doar: astăzi scriu!

Mă așez din nou la birou. Și ochii îmi fug pe ceasul de pe laptop. Aproape ora de plecat după copii la școală. Știu, sunt destul de mari ca să vină și singure de la școală, dar aș putea câștiga niște timp pentru ele, să apuce să mănânce ciorbiță caldă și să se odihnească puțin, dacă nu chiar să-și facă și o temă sau două, până să le duc, pe rând, pe fiecare la clubul unde au antrenament de baschet. Dar pe urmă, cum termin cu alergătura asta, mă așez la birou. Am zis doar: astăzi scriu!

Gata, am revenit la birou. E seară, s-a întunecat. Nu prea mai știu nici ce vroiam de dimineață să scriu. Care era ideea aia măreață? Și cum vroiam să încep și să continui? Dar lasă, acum îmi iau cartea în pat să mai citesc câteva pagini, sau poate laptopul să mai văd un episod dintr-un serial pe Netflix. Dar sigur mâine scriu!